Campaniile electorale din ultima lună au lăsat urme nu tocmai frumoase, simțind mai mult un gust amar în privința a ceea ce se întâmplă.
Am analizat un pic hărțile Chișinăului și aș dori mai mult să mă axez pe Centrul Vechi.
Tot s-a strigat centru vechi se distruge, oamenii îs nepăsători. Cumva e adevărat. Nici natura, care de multe ori pune în pericol fondul construit nu e așa de răzbunătoare.
Centrul Chișinăului am putea să îl numim un Mall al orașului la o scară mai mare. Dacă să ne uităm mai în detaliu, numai bulevardul Ștefan cel Mare cât face - și zone comerciale, și zone de agrement, și zone administrative. Figurează perfect conceptul mall-ului prin desenarea unei axe care unește doi centri Piața Marii Adunări Naționale și dezvoltarea din zona intersecției bulevardului Ștefan cel Mare cu Ismail (poli cu funcțiuni diverse) - nucleul de loisir și zona comercială (porțiunea între str. Armeană și Ismail).
Frumos ar fi ca oamenii să se comporte cu același respect față de spațiu ca și față de o proprietate privată. Intemperiile au înconjurat zona de protecție a centrului vechi ca și cum ar înțelege pe unde este linia de marcaj. Oamenii au populat această zonă, se bucură de varietatea de funcțiuni, însă o și neglijează prin comportament. O primă lipsă de respect este modul neresponsabil de a parca. În marele orașe, traficul în centrul orașului se face după achitarea unei taxe - lucru care ar permite diminuarea traficului rutier și ar favoriza circulația cu transportul în comun. Din auzite, se vorbește de niște lărgiri de carosabil prin centru, dar asta nu ar rezolva ambuteiajele, ci doar ar încuraja circulația rutieră. Centru este sărac în spații verzi. Mai bine aș tăia din drumuri ca să scot gri-ul și să aduc mai mult verde. Acest lucru ar ajuta orașul și pe timp de vară - suprafața mai mică a drumurilor - căldură mai puțină înmagazinată, iar zone verzi ca element purificator pentru aer; iarna - peisajul de decor iernatic al copacilor ar predomina imaginea drumurilor cu zăpada neagră. Și în general, ca și pieton aș avea o bucurie mai mare - aș simți un centru în care aș putea să respir.
Am putea învinui pe mulți în privința situației nefaste din oraș, și ar putea să conducă mulți orașul, dar rezultatul o să apară când fiecare va fi responsabil de hotărârile care le ia și se va gândi și la alte persoane care utilizează spațiul public.
Cazul când avem un om mai puternic ca natura! Să fim responsabili!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu