Simțim orașul?

Orașul evoluează pe o curbă în direcția negativă!

Când eram la liceu, orașul Chișinău mi se părea unicul în felul său și cel mai minunat loc. Instituții din domeniul educației, centre de creație, locuri de joacă, spații verzi, oameni care populează spațiul public, mereu în forfotă, varietate de vârste.

La universitate, în orașul unde mi-am făcut studiile, Timișoara, mi-am întărit convingerea că orașul Chișinău într-adevăr abundă în prezența umană în spațiul public.

Totuși, am constatat că... ce folos de atâția oameni dacă toți îs pe grabă, agitați, mulți pe fuga pentru ziua de mâine. Se uită că bunăstarea vine din interior...

Din punct de vedere urbanistic, Chișinăul uită de om. Acesta este și răspunsul la tipul cetățeanului din spațiul public. Se încalcă scara umană (construcții tot mai mari și mai impunătoare - în special mastodoantele de complexe locative), se încalcă dreptul oamenilor la proprietate publică (sumedenie de troturare moarte sau agresate de mașinile parcate), veșnica problemă a pistelor de biciclete, patrimoniul de anexe și dezvoltări după placul fiecăruia (contrucții din contexte diferite, incompatibilitate cromatică la nivel de front stradal)...

Aș zice că este o interdependență între om-oraș - omul grăbit nu vede orașul cum moare, orașul mort nu inspiră omul să stea, să locuiască acolo.

O soluție de conștientizare și înțelegere a ceea ce reprezintă orașul nostru ar fi ca fiecare cetățean să fie pentru o zi fotograf, și prin obiectivul camerei să încerce să observe repirația orașului.

FII O ZI FOTOGRAF URBAN SI O SA INTELEGI CUM, UNDE ȘI CE NU FACI CORECT!!!